Steaua cere controale psihologice amănunțite pentru arbitri, după greșelile lui Colțescu de la meciul cu Astra

Steaua cere controale psihologice amănunțite pentru arbitri, după greșelile lui Colțescu de la meciul cu Astra
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, joi, într-o conferință de presă, făcând aluzie la tentativa de suicid a centralului Sebastian Colțescu din 2008, că arbitrii ar trebui să facă un control psihologic mai amănunțit.

„Dacă are probleme psihice, atunci el chiar trebuie să meargă la un tratament. Dar până la a constata că are probleme, trebuia să vadă asta cine l-a delegat sau Comisia Centrală de Arbitri. Cred că de acum încolo o să apară și această analiză psihologică la arbitri. Nu știu dacă se face acum, sincer nu știu. Eu știu că în cadrul controlului medical, care se face o dată la șase luni, se face și un control psihologic, dar ăsta este un control sumar. Probabil că ar trebui făcut un control mult mai amănunțit”, a spus Argăseală despre Sebastian Colțescu, pe care Steaua îl consideră vinovat de înfrângerea din meciul cu Astra Giurgiu.

La 3 octombrie 2008, arbitrul Sebastian Colțescu a încercat să se arunce de la fereastra apartamentului său din Craiova. La data incidentului, fostul președinte al CCA Ion Crăciunescu afirma că aceea era a doua tentativă de suicid a lui Sebastian Colțescu.

Valeriu Argăseală susține că FC Steaua și jucătorii pierd bani din cauza greșelilor lui Sebastian Colțescu. „Greșelile de arbitraj înseamnă puncte, punctele înseamnă clasificare, iar clasificare înseamnă participare în cupele europene sau sume din drepturi TV. Așadar bani. Apoi jucătorii pierd primele de joc, iar ei sunt huiduiți de public. Dar ei nu pot să dea randamentul maxim atât timp cât sunt deposedați de arbitri de dreptul muncii lor. Acești arbitri din meciul de aseară, pentru că au greșit și asistenții împotriva Stelei, nu mai pot să arbitreze într-un meci de Liga I în viitor. Încă mai am speranța că după ședința Comitetului Executiv și discuțiile din cadrul CCA vom scăpa de asemenea moduri de a arbitra. Fie că sunt nepregătiți, fie că sunt rău intenționați ei nu au nicio scuză pentru a distruge munca unui club”, a spus Argăseală.

Oficialul stelist susține că a discutat cu președinții LPF și FRF, iar aceștia i-au transmis că se impun măsuri pentru redresarea arbitrajului românesc. „Aș dori să cred că este ultima oară când împotriva clubului Steaua se practică un asemenea arbitraj. Și aș dori să cred că nu există ceva premeditat împotriva clubului Steaua. Eu nu îmi găsesc liniștea când cineva își bate joc în mod brutal de clubul Steaua și de munca unor sportivi. Dacă nu se schimbă nimic atunci vom uza de alte mijloace regulamentare pentru a putea să ajungem la un fotbal curat. O să discutăm de asta la timpul potrivit. Dar eu refuz să cred că Sebastian Colțescu va mai arbitra în Liga I, nu cred că vor mai fi jumătăți de măsură. Nu am acces la raportul observatorului de arbitri. Dar dacă a fost notat cu 8,3 înseamnă că s-au inversat cifrele. În discuțiile pe care le-am avut cu președintele LPF, Gino Iorgulescu, și cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, ambii mi-au dat dreptate 100 la sută și mi-au spus că se impun măsuri pentru a redresa arbitrajul”, a adăugat președintele CA al FC Steaua.

În urma unei analize efectuate pe parcursul unui an, FC Steaua a fost dezavantajată în mod special de arbitrii Ovidiu Hațegan, Istvan Kovacs și Sebastian Colțescu, susține Valeriu Argăseală. „De la începutul anului am avut returul ediției trecute și șase etape din noul sezon. Ediția trecută am avut circa 25 la sută greșeli grave de arbitraj, și mă refer la goluri neacordate, penaltiuri neacordate sau loviri nesancționate, iar în acest sezon am fost dezavantajați de arbitraj în patru din cele șase partide disputate, ceea ce înseamnă 70 la sută. Nu știu dacă e întâmplare, dar arbitrii cel mai des implicați în jocurile cu aceste greșeli au fost Ovidiu Hațegan, Istvan Kovacs și Sebastian Colțescu”, a explicat Argăseală.

El a menționat că Steaua nu va solicita FRF arbitri străini. „Dacă vroiam arbitri străini îi ceream de acum, dar noi vrem ca arbitrajul să se îndrepte cu arbitri români și de aceea facem acest demers. Noi știm că există potențial în arbitrajul românesc pentru a duce mai departe acest campionat”, a adăugat oficialul.

Echipa Steaua București a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), de formația Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a VI-a, acesta fiind primul eșec al „roș-albaștrilor” în actualul sezon al Ligii I.

Arbitrul Sebastian Colțescu a anulat trei goluri marcate de Steaua, două în prima repriză și unul în partea secundă. La primul gol, reușit de Papp, centralul a dictat fault în atac la fundașul stelist asupra lui Junior Morais, la reușita lui Popa a dictat poziție de ofsaid la Hamroun, iar la golul înscris de Tade a fluierat din nou ofsaid.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în stradă: luptătorul a fost victima unei “ambuscade”
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Cum a reacționat Mama Geta, după ce Culiță Sterp s-a căsătorit cu Daniela, fără să își invite familia
Cum a reacționat Mama Geta, după ce Culiță Sterp s-a căsătorit cu Daniela, fără să își invite familia
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×